Transportul in comun

Amintiri din 69 si nu numai.

Mare bucurie se intampla atunci cand prindeam un loc in 69, autobuzul care ma lasa exact in fata blocului meu. Bucuria nu tinea mai mult de 5 minute, pentru ca imediat dupa, aglomeratia devenea din ce in ce mai mare si mai greu de suportat.Lipsa de aer, mirosurile de tarii si nuante diverse, negrul infinit de la fasurile umflate , toate creau o stare de sufocare si de iremediabil in fiecare secunda din cele cateva mii.

Senzatiile cele mai tari au fost date insa de sosirea caldurii. Desfundarea strazilor a adus cu ea si desfundarea subsuorilor si a tot ce tine de misterele inefabile si odorante ale fiintei omenesti. Fiecare pas din multimea calatoare trebuie calculat cu precizie, spatiul e mic, iar anestezia din ce in ce mai tare.Iar cel mai dureros e ca atunci cand te uiti la producatoru’ cu pricina vezi de cele mai multe ori o fata inocenta care mimeaza cu nesimtire ignoranta si parca parca il auzi spunand "Cine, eu?!".Propun, undeva in imaginatia mea imposibila, ca pe timp de vara mijloacele de transport in comun sa fie dotate cu masti chirurgicale din tifon , reclamele la antiperspirante fiind deja depasite si imposibil de receptat.

O alta dimensiune metafizica a mijloacelor de transport este cea legata de clasicul conflict "batranete/ tinerete". Desigur, nu e ca in basmele cu care ne adormea bunica la gura sobei,cu happy end si zambet pe buze.Este un fel batranesc de a spune cat e de greu sa nu mai ai 20 de ani si totusi ( paradoxal!) cat de bine e sa te plangi ca nu mai ai 20 de ani. Asta e expresia pe care o inspira cel mai des cei care iti cersesc locul , in cazul in care nu ai avut la timp intentia de a o face de la sine.Unii au un tupeu senil si iti spun direct "Nu vrei sa facem un schimb de locuri?" sau mai simplu, se ingramadesc si se imping in tine cu o indrazneala vetusta si expirata de parca scaunul ala le-ar lungi viata cu inca 10 ani de iaurt si covrigi, crosetat , impletit si povestiri obosite sub bagheta cocosata a formulei " Pe vremea mea...".

Nici imparatii buzunarelor, zeii autobuzelor,tramvaielor si ai metroului nu sunt de neglijat.Negri in cea mai mare parte, suparati de negri, din varful capului pana sub unghii, de la guler pana la marginea pantalonilor , ei actioneaza mereu in grup ca niste oi clonate , iar singurele organe care functioneaza sunt ochii .Mainile au rolul de andrele, intotdeauna se misca mecanic si pe nesimtite, spre bucuria si surpriza noastra, a calatorilor de toate zilele.In prezenta lor posetele sunt stranse in brate mai tare si mai tandru ca o domnisoara de 8 Martie sau de Valentine's Day, creandu-se astfel o senzatie unica de maxima siguranta si confort.