Rafia cea nazdravana

Itinerarul strict romanesc al unei legendare sacose.

Nici un roman nu se respecta daca nu are in dulapiorul din boxa, in sertarul de pe hol sau in raftul laminat de pe balcon o.... sacosa de rafie! E subtirica, balcanica, in patratele rosii sau albastre, totdeauna cu fermoar alb si cu manere care taie la mana , al dracului de rezistenta si mai presus de orice, total inestetica.Amintirile mele coboara spre anii de facultate, cu localizare exacta in binecuvantata zi de sambata cand studentimea de-acum democratica primea pachete de acasa. Delirul se reducea la cateva secunde, atunci cand soferul mustacios cu caciula din blana de oaie impartea cate o rafie la fiecare; asta insemna o zi fara datorii si alte doua cu mancare. La putin timp,adica dupa 5-6 zile, se intorcea dragutza de ea, insingurata, dezumflata si zdranganind a borcane goale ca sa isi recapete identitatea, adica aceea de rafie bondaca, cu miros de parjoale in sos si de castraveti murati.
In itinerariul ei strict romanesc,sacosa de rafie mai poate fi vazuta in trenurile personale,prezenta ei fiind indicata olfactiv: acolo unde este miros de ceapa sparta in doua si unsoare de sunca in aer, trebuie sa fie si o bucata de ziar ros, frumos asezat pe spatele sacosei. Proprietarii sunt oameni simpli, adica romani cu cate trei perechi de cojoace, pantaloni tricotati sau blugi turcesti, manusi impletite si ciubote de guma adaptabile oricarei situatii. In zona high a domeniului CFR, adica in popasurile McDo',sacosa e ingramadita de obicei sub mesele colorate,fiind bine tinuta de picioarele calatorului.

Ultima fatza pe care contextul mi-o aduce in minte este cea a unei profesorese imbracata toata in negru, cu pantaloni calcati la dunga si haina din inlocuitor de piele. Membrele-i inferioare tineau ca intr-o menghina pe nevinovata rafie ambitionand miscarile regulate ale pliculetului de ceai in apa fierbinte.
Omniprezenta acestui obiect atat de iubit de romani isi atinge calitatile de romanian ID in aeroport; de data asta rafia cea nazdravana isi afla salasul in poalele unei dudui mladioase si armonios rimelata, simetric suvitata si cu pretentii de fata iesita in lume. Neastamparul i se potoleste atunci cand o voce pitigaiata invita pasagerii spre indeplinirea formalitatilor pe care trecerea prin vama le presupune. Pentru cei curiosi, ruta nu e alta decat Bucuresti- Italia, tara tuturor posibilitatilor, sursa termopanelor si a centralelor termice de pe spatiul mioritic.