Pisica Turbata

Toante, drumurile duc spre Roma

2006-02-25T19:24:00.000+02:00

Floare naltă, floare neagră,
Nu ţi-am spus fă, că-mi eşti dragă?
C-o să fur din cer cinci stele
Să-ţi fac salbă şi mărgele
Şi mă laud că şi eu îl caftesc pe Dumnezeu
De s-o pune-n drumul meu…

Din valurile de români care au cucerit peisagiul Italiei de un deceniu încoace, an de an fără de-ncetare, ticsiţi în microbuze, trenuri şi autocare, se detaşează firav şi încă optimist Catalino, prunc rereromanizat şi rebotezat, după o pribegie de şase ani în oraşul pe şapte coline.
Propulsat de visuri măreţe – o vilă, ultimul tip de maşină şi bani pentru terminat facultatea – propuse spre împlinire în cel puţin un an, Catalino ajunge pe ţărmurile jucăuşe ale Adriaticii, epuizînd mai întâi tot obiectivu’ turistic al Romei, după care devine frate de cruce cu dalta şi ciocanu’. In scurt timp face şi prima investiţie muncitorească : din cizma Italiei îşi cumpără o mândreţe de bocanci cu care va ieşi la plimbare ca să admire galaxia colonizatorilor români, identificaţi prin pantofii cu canaf şi cu elastic, geaca Puma şi pantalonii de costum, alături de promiţătoarele românce cu păr permanent şi cercei-verigă.
Dintre zidurile lu’ Manole, Catalino ajunge florar la Don Paulică, brav patron, proprietar de castru şi urmaş al seminţiei traiane. Inţesat cu vaste cunoştinţe geografice, acesta ţine
să-şi impresioneze tânărul ucenic şi să-l convingă de faptul că România e undeva între Irak şi Afganistan, iar capitala se mândreşte cu numele de Constantinopol.
După o suită de patru ani, Catalino se simte în sfârşit mângâiat de agoniseala stoarsă din miile de flori şi e lovit brusc de gândul însurătorii. Dar când se uită la dreapta, ia mireasa de unde nu-i. Singura încurajare sunt cuvintele mumei bătrâne: D’apoi ce-o fi mamă di capu’ tău, numa’ Dumnezău ştii, cre’că semeni cu bunicu’, cî numa’ el o avut trei nevesti! Sedus şi abandonat, Catalino mai are totuşi o speranţă: să se întoarcă de unde a fugit şi să termine ce a început. Ajuns pe plaiurile natale, bleg, amărât şi plin de jeg/Ca nărojii ăi mai mari, /Nici gagică, nici biştari.., Catalino face faţă cu greu zâmbetelor largi de stewardeze care-l anunţă că tocmai i s-a pierdut bagajul în zbor. Ostenit şi pricăjit, se pierde printre aburii canalelor, inspirând adânc prafumul străzilor, acompaniat de doina regilor maidanezi.

O permanenţă a modei

2006-02-18T19:47:00.000+02:00

Căciula de vulpe, perpetuum mobile românesc

Mozaic

Ghiduşă ca o minge din cârpe, omniprezentă şi prietenă bună cu naftalina pe timp de vară, căciula de vulpe îşi dă cele mai de succes reprezentaţii iarna. Ea apare în toată splendoarea ei privită mai ales de la spate, plouată, ninsă sau bătută de vânt, combinată cu geaca de fâş, piele sau chiar împletituri. Căciula de vulpe ţâşneşte din toate colţurile atunci când nu te aştepţi, e trasă mereu pe ochi chiar dacă e la plimbare cu căţica în bătaia brizei dâmboviţene, în piaţă la tocmit pătrunjelu’ şi cartofu’, la centru sau periferie, în tramvai, troleu sau staţie.

Martin Page, M-am hotărât să devin prost- o carte vedetă

2006-02-10T21:18:00.000+02:00

" Sunt într-o lume de rahat, dar sunt viu şi nu mi-e teamă.”

Copil fiind, Antoine îşi doreşte să devină Bugs Bunny. O dată cu înaintarea în vârstă, aspiraţiile se aventurează către un alt idol, Vasco Da Gama. Ajuns însă la maturitate, nimic nu îl mai satisface şi tot ceea ce îl înconjoară îi provoacă numai nefericire. Antoine realizează nici dureros, nici tragic şi nici măcar patetic, că prea multă inteligenţă strică. Având la activ cel puţin un masterat în aramaică şi în cinematografie, o licenţă în biologie şi nenumărate alte diplome, unica lui problemă este că nu poate avea o viaţă comună, în care „ştirea zilei“ să constituie un motiv suficient de a ieşi din casă, tv-ul singura dependenţă, haina de firmă o sursă de bucurie, iar cel mai nou model de maşini un scop în viaţă. Soluţia pe care o găseşte pentru a ieşi din acest impas este una pe cât de ciudată, pe atât de derutantă: Antoine îşi propune să devină...prost.

Primul pas în cucerirea acestui statut demn, rarisim şi înălţător este iniţierea în tainele băuturii; experiment eşuat cu brio, deoarece tânărul nostru cade lat sub masă după doar o jumătate de pahar cu bere. Ieşit din spital, se hotărăşte să urmeze un curs de sinucidere a cărui maestră de ceremonii este grava şi serioasa doamnă Astanavis, implicată în misterele acestei materii până în buzunarele largi ale smokingului negru. Antoine sfârşeşte iar decepţionat. Acum că ştie totul, moartea apare ca un subiect epuizat şi schimonosit, o temă haioasă cu bibliografia bine pusă la punct, cu adepţi educaţi şi cu material auxiliar.

Soluţia salvatoare se va numi HEUROZAC, amortizorul artificial care-i va procura stările necesare în marea aventură în lumea prostiei. Antoine va cunoaşte, rând pe rând, tot ceea ce înseamnă împlinire socială, profesională şi materială, adică, tot ce înţelege el prin a fi prost şi fericit, acceptat şi adulat: îşi goleşte camera de cărţi şi o asfixiază cu afişe reprezentând maşini zbengoase şi tinere apetisante, plantează un televizor în centrul de interes al noului decor, renunţă la şah spre câştigul binecunoscutului Monopoly, se lasă sedus de jocurile pe calculator, îşi dă un rost estetic podoabei capilare, îşi alintă fizicul şi psihicul cu mersul la sală şi cu produse Nike, Levi’s, Adidas, cucereşte McDonald’s-ul şi îşi îmbogăţeşte victorios vocabularul cu replica „ Asta e! Ce treabă am eu ?!“. Apogeul transformării sale îl va constitui noua meserie de agent de bursă ;începe să achiziţioneze opere de artă, haine scumpe, o maşină de lux şi aparatură electronică - obiecte pe care nu le foloseşte niciodată, dar care « dau bine ».

După ce pierde totul prin aceeaşi stupizenie cu care ajunsese bogat, frumos şi celebru, prietenii salvatori cu măşti Einstein pe faţă îl răpesc şi îl supun unui ritual parodic, în care i se citesc fragmente copioase din diverse cărţi. Antoine trăieşte marea emoţie a bucuriei de a fi el însuşi şi sfârşeşte bătând fantomatic străzile Parisului.

Bombo a dat bomba

2006-01-24T22:38:00.000+02:00

Ce minuni a mai făcut mătuşa mea, Tamara

Din Wonderland direct la porţile Balcanilor, tărâmul unde se fabrică gogoşi pe bandă rulantă, iată vine misterioasă şi cu limbă de moarte, mătuşa Tamara. Ea-şi scoate obosită un trabuc şi, trecându-şi mâna prin păru-i mătăsos, decide că a sosit clipa sfânt-a răzbunării şi că e cazul să îmbogăţească imaginarul colectiv al românilor cu încă un mit. Alege astfel din colecţia de poze din portofel pe Dănuţa, nepoţica cu părul de aur, şi face un troc cinstit: o casă în schimbul nemuririi.

Codul lu' TaMara

« Mătuşa Tamara » nu poate exista decât la noi, aici unde îs codrii verzi şi dealurile înflorite, unde poveştile curg mai vârtos decât Ozana în Amintiri din copilărie şi mai pintenaş decât Oltul în romanul lui Geo Bogza, pentru că toate pleacă de la acelaşi principiu: cu cât sunt mai gogonate, mai umflate şi mai parfumate cu atât sunt mai delicioase. Ne-am învăţat să ne hrănim cu doine, ghicitori, eresuri aşa cum ne-am învăţat să citim ziarul de dimineaţă sau să ne verificăm mailu’ imediat ce deschidem computeru’. Ne plac poveştile pe tavă şi nu mai contează cine ni le serveşte. Le înghiţim mai ales dacă sunt asortate, marinate, colorate, ca în filmuleţul idilo-tembel cu care familia Năstase poza în rolul de clan infailibil şi cu zâmbetul prostat pe feţe,sub ochii publicului-telespectator cald, umed şi gata de încă o urnă de sacrificii, în contextul ultimei campanii electorale.

Ne-am lăsat afectuos prinşi în plasa mitului în devenire a mătuşii Tamara, în zgomotoasa şi legendara răpire a ziariştilor sau, mai parşiv, în varianta de manea a imnului nostru, pentru că cineva, undeva ne urăşte îndeajuns pentru a miza pe eşecul acestei naţiuni sau dacă nu, pentru a ne sugera, cât mai diplomat cu putinţă, « nu uita, ţara te vrea prost ! ».

Dedic acest articol Elenei din Troia şi redacţiei curatmurdar cu ocazia acestui numar special!

Dosarele urii

2005-10-07T22:27:00.000+03:00

De 2 ori pe zi, 5 zile pe saptamana

E ora la care ţi se usucă gâtlejul, picioarele ies din funcţional, îţi strâng plictisitor de agasant coapsele, nu mai poţi respira pentru că nu ai ce respira şi pentru că niciodată nu îţi ajunge doar aerul pentru asta, nu mai ai ce vedea pentru că în stânga şi-n dreapta, sus-jos sunt doar oameni din care-şi scoate capul un miros de costum boţit şi mutilat de sintagma „ zi de muncă” , mâna ţi se zgârâie de fixativul unei cucoane, da, vrei să fii politicos, tocmai te invitase să te ţii de ea în cazul în care nu mai ai loc pe bară, dar nu poţi, înţepeneşti într-un loc fără să vrei, începi să te uiţi în jur, trebuie sa existe o scăpare din tot masacrul ăsta, să ajungi la muncă măcar schiţând un zâmbet, e suficient, undeva, într-un punct, e o tânără, aceeaşi peste tot, îşi aranjează buclele ca ieşite de sub presă, reţii din mişcarea ei fondul de ten pe care îl recunoşti imediat la 90% din cele care populează troleul, nu mai faci diferenţa între suprafaţa pielii şi pasta care vrea să-i ascundă imperfecţiunile, sunt două măşti suprapuse, apleci capul, simţi împunsăturile de coate, fii fericit că simţi ceva şi că nu te-ai diluat total,de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara, 5 zile pe săptămână, îndrăzneşti gândul de a avea curajul lunetistului lui Sorokin, acela de a fi singur riscând , în cel mai natural mod posibil, un genocid, îţi retragi gândul, e prea mult , de fiecare dată uiţi să fii ceremonios şi să laşi bătrânii să treacă prin faţă, de fiecare dată uiţi că treptele sunt ultimul lucru la care trebuie să aspiri, că întotdeauna mai e loc de ,, avansaţi înainte, vă rooooog!”, suporţi totul acceptând atât de uşor să nu fii tu şi când te trezeşti vezi ca printr-o lentilă mată capul unui copil, nu ştii ce să faci, îi cedezi locul sau nu, te încearcă o falsă umanitate, ajungi să renunţi, cobori.
Nu e un vis urât, nu e nici măcar un coşmar, pentru că o dată ce ai ieşit din troleu ai uitat totul, mintea iese de sub anestezie şi intră sub hipnoza străzii.

Senzatia digului

2005-09-15T22:55:00.000+03:00

Exhibitii estivale

Nu stiu cum inteleg altii marea, dar eu cand ma gandesc la ea, nu vad decat un colt de nisip, undeva cat mai departe de lume, balaceala la nesfarsit si plaja cat incape. Desigur, pura imaginatie, deoarece pe litoralul romanesc nu s-a nascut inca locul din vis; oamenii invadeza ca soparlele tot ce respira sare, alge si scoici, locurile retrase fiind din ce in ce mai greu de gasit.

Pe langa aglomeratia pestrita, care iti da senzatia unei "manele vizuale", esti obligat sa suporti curiozitati de natura diversa, pentru ca oamenii, o data ajunsi la mare, incearca "emotii" , "preocupari" si " senzatii" dintre cele mai iesite din comun, impulsionati probabil de iluzia exotismului balcanic.

Un caz elocvent in acest sens il reprezinta doamna din imaginile urmatoare; nu mai este nevoie de un comentariu sau de o descriere, cuvintele acesteia fiind suficiente in conturarea unei adanci filozofii de viata, batuta de soarele necrutator si calita de apa sarata.

"Ma intreb oare ce insemneaza doamna, asa, metaforic..."

"-Auzi tu...oglinda aia a ta subtiaza?Ca eu am slabit de cand am venit la mare!"
"-Nu draga, asa arati tu, foarte bine!Daca nu colaborezi cu gimnastica, degeaba te dai cu creme!"

"Noi suntem cele mai tinere de pe plaja!"

Figuri celebre

2005-08-10T22:53:00.000+03:00

Greuceanu si merele lui

Spre deosebire de Big Brother Traian Basescu, Tariceanu Greuceanu e o prezenta placuta si-atat. Se tine drept, isi articuleaza frumos cuvintele, isi moduleaza mecanic buzele si uneori mai trage un zambet in coltul gurii spre oftica barbatilor singuri si a femeilor maritate. Bine lucrat, timbrul vocii da uneori senzatia de hotarare si de asumare a unei responsabilitati, insa tot intr-un inteles estetic care se combina cu intreaga lui atitudine generatoare de seriozitate. De-aici si explicatia etimologica a numelui: Greuceanu, adica "o persoana infipta la greu in probleme de natura social-politica". Functia de prim-ministru si numele sau sunt doua lucruri total diferite, asa cum prezenta lui alaturi de presedinte este una discrepanta din toate punctele de vedere, plecand de la deosebirile de ordin vestimentar, pana la cele de vointa si decizii (observatie aproximativ valabila si in cazul altor cupluri de aceeasi natura din istoria politica a Romaniei).

Prima greseala a fost aureolata de contextul inundatiilor. Napastuiti de 1000 de ori, o data de ploaie si de 999 de ori de toate canalele de televiziune care au dus o adevarata propaganda de inaltare inspre tragic, de absolutizare a dramelor in care cei in cauza au intrat fara voia lor, multimile nu aveau nevoie decat de filosofia retorica "Da' ce, vreti sa va fac hoteluri?" a domnului prim-ministru. De-aici au inceput merele de aur sa prinda miros. A doua greseala a fost "gandita" a la Iliescu, in povestea gratierii singuraticului poet al huilei, Miron Cozma; Tariceanu Greuceanu si-a facut publica demisia si a renuntat la idee la fel de public. Indecis, slab, frivol, dar la fel de elegant ca in prima zi de guvernare.

C.T.Popescu a initiat candva un exercitiu foarte sugestiv relativ la cazul Iliescu. A propus telespectatorului sa si-l imagineze pe fostul presedinte cu fata acoperita, mai putin ochii, pentru a-i prinde mai bine esenta firii, sarea si piperul resorturilor interioare, nostalgia batrancioasa si maladiva dupa scaunul Cotrocenilor. Am aplicat exercitiul asta imaginar mai multor politicieni si dupa cateva socuri de stanga, centru, dreapta, m-am oprit, bineinteles, la personajul in discutie.Nimic, in afara de o raceala de marmura, o privire mata si dreapta.

Intr-o imparatie binecuvantata, "strategic situata" si consecvent obladuita de Dumnezeu, probabil in ragazele lui de publicitate sau de reprize vis-veghe, Tariceanu Greuceanu are o singura vina, aceea de a fi prea "bun", iar Big Brother Traian Basescu una si mai mare, aceea de a fi prea singur.

Dupa blocuri

2005-07-20T22:49:00.000+03:00

Romanii, la mila romanilor

"Dejun pe iarba"

Dupa blocuri s-a nascut peste noapte din bucati de carton, haine vechi si resturi de mobila un loc numai bun de aspiratiile umile ale cersetorilor. Aflat in vecinatatea unui depozit (sugerat de aspectul de improvizatie pe care cladirea din fundal o da prin acoperisul ieftin si peretii si mai ieftini), acest colt de rai, luminis postmodernist la care trag muncitorii obositi din zori pana-n asfintit, nu a avut nevoie decat de doua lucruri pentru a deveni real: mizeria din jur si clementa sotilor tristi si nostalgici dupa epoca rozie a burlaciei fata de semenii lor boschetarii, e-adevarat, personaje putin mai modeste, si "dupa vorba" si "dupa port". Cu un acut sentiment al tragicului si al supunerii fata de cei care din plictiseala sau interes doneaza cate o bucata de paine uscata sau un borcan cu ghiveci expirat, acestia din urma pregatesc focul pentru mici, salivand constant la gandul unui pranz cald si unic prin irepetabilitatea lui.

Si uite-asa, mila din mila se face de un gratarel, o tigara cu filtru si o tuica la jumate in sticla de plastic. O masa pe bune, si in plus, si acompaniament sonor: cei cu "ureche muzicala" stiu deja ca e vorba de o maneluta soft, aceeasi de la 10 dimineata pana la 10 seara, procurata si remixata de un dj-tractorist calificat cu maieu mulat, inele de gelatina rozalie de la umar in jos si de la pelvis in sus si cu o stare de spirit a la Gioconda iesita de sub dus. Filosofie si jale dupa blocuri, o jale ce molipseste pana si cainii care se-ntind lenes si adorm pe asternutul de plastic al oamenilor pentru o zi, mangaiati de coloniile de purici si amortiti de buchetul de mirosuri diverse: fum, gunoi, balarii,cauciuc ars, asfalt incins.

Prezenta ciudata si in afara peisajului, absenta de la festinul in plina desfasurare, insa cu un calm dezarmant si cu o naturalete care sfideaza mizeria din jur facand din aceasta un mod firesc de a trai, o femeie sta pe un fotoliu si citeste un ziar. In atmosfera imbacsita fonic (dar care rezuma atat de bine spatiul balcanic in care ne scaldam!) ea afiseaza o atitudine de ignorare si demnitate in acelasi timp, ca si cand lucrurile asa trebuie sa fie si nu altfel, indiferent de ceea ce se intampla in jur.

La fel de nelalocul ei este si masina din fundal; venita parca din Filantropica, ea completeaza atributele unei Romanii in miniatura, alaturand opulentei saracia, orgoliului supunerea si teatralitatii indiferenta.

Jos palaria...mov!

2005-06-15T22:48:00.000+03:00

Nedoritele mailuri colective

Cine nu isi aminteste de biletelele alea cu texte lacrimogene pe care le gaseam in cutia postala cand eram copii si pe care trebuia sa le multiplici de nu mai stiu cate ori pentru a-ti merge bine sau pentru a ti se indeplini nu stiu ce dorinta obscura…Dupa cate imi amintesc, se profita in textele respective de un limbaj religios astfel incat trebuia cel putin de frica ( copil fiind) sa duci la capat ceea ce ti se cerea acolo. Si ne adunam toti din bloc si umpleam astfel biroul cu zeci de ochiuri de hartie taiate la centimetru,imaginandu-ne intr-o insiruire fara numar ca nazuintele noastre cele mai infantile si mai nastrusnice in acelasi timp, vor fi implinite.
Putin mai conteaza daca s-a schimbat si ce anume s-a schimbat de atunci , ideea e ca regasesc aceleasi lucruri si acum, sub o forma mai moderna chipurile, adica prin mail. Este vorba de mesajele colective, depersonaliza(nt)e, mesajele gloata, trimise ca sa fie trimise si ca sa faca numarul, mesaje in spirit Panurge.
Atunci cand vad la destinatari si alte adrese in afara de a mea, sterg aproape instinctual sau trec pur si simplu mai departe. De data asta ceva mi-a atras atentia, numele din incurajatorul inceput ( Emma Bombeck …oare cine o fi ?) care m-a dus cu vreo 2 ani in urma reamintindu-mi faptul ca l-am mai primit o data insa cu un titlu diferit , si anume "Sa purtam palariile mov!"
( infiorator, sinistru, movul m-a dus dintotdeauna cu gandul la toca unei femei moarte de cancer!). Am luat textul si-am tras o ocheada. N-am avut rabdarea " sa patrund inceputul", pentru ca nu pot sa pun sub semnul lui "daca" ceea ce este; am ajuns la sfarsit si iarasi m-am enervat, serbet stins intr-un pahar cu apa si cu zahar, nu cunosc nici o " femeie fenomenala", cum as putea sa spun cuiva "Sunteti o femeie fenomenala!"? Si-apoi graficul ala de ani ca o ipoteza la ora de geometrie, ca o inaintare fortata in varsta, ca o imbatranire prematura amortita in repetarea verbului " a se privi", ca si cand asta ar fi singura indeletnicire feminina. Totul ca un pomelnic jalnic pus pe un catafalc.

Pentru o mai buna intelegere, ofer spre citire "nedoritul mail colectiv", dupa cum urmeaza:

Daca mi-as putea trai din nou viata

Daca mi-as putea trai din nou viata ...
de Emma Bombeck
(scrisa dupa ce a aflat ca se stinge de
cancer)

M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma
simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri
daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir
in loc sa o las sa se topeasca in camara
As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult
As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o
pata pe covor si canapeaua trebuie stearsa.
As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as
mai fi facut atitea griji din cauza prafului cind
cineva vroia sa aprinda focul in semineu
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul
povestind din tineretile lui
N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile
masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara doar pentru
ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat
As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba
As fi plins si ris mai putin privind televizorul
si mai mult privind viata
Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata,
as pretui fiecare moment, l-as privi cu
adevarat...l-as trai...
Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri
meschine si marunte.
Nu va faceti griji din cauza celor care nu va
simpatizeaza, sau mai mult, n-ar trebui sa va
intereseze cine ce face In schimb, sa pretuim
prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc
Sa ne gindim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a
binecuvintat.
Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne
imbunatatim mintea,trupul, sufletul, emotiile.

LA 3 ani: Se priveste si se vede regina.
LA 8 ani: Se priveste si se vede Cenusareasa
La 15 ani: Se priveste si vede Sora cea Urita
(Mama, nu pot merge la scoala aratind in halul asta!!)
LA 20 de ani: Se priveste si se vede"! prea grasa /
prea slaba, prea inalta / prea scunda, prea cu parul
lins / prea creata"- dar decide sa iasa oricum
La 30 de ani: : Se priveste si vede"prea grasa /
prea slaba, prea inalta / prea scunda, prea cu parul
lins / prea creata"- dar decide ca nu are timp sa se
aranjeze, asa ca iese oricum
La 40 de ani: Se priveste si vede "curata" si
iese oricum.
LA 50 de ani: Se priveste si vede"Sunt eu" si
merge oriunde isi doreste
La 60 de ani: Se priveste si isi reaminteste de
toti oamenii care nu se mai pot privi in oglinda. Iese
si cucereste lumea.
LA 70 de ani: Se priveste si vede intelepciune,
risete si abilitate, iese si se bucura de viata,
LA 80 de ani: Nu mai pierde vremea sa se
priveasca. Isi pune palaria violet si iese sa se
bucure de lume.

Poate ar trebui, toate, sa ne insfacam mai
devreme palaria violet!

Trimiteti acest mesaj la 5 femei fenomenale
astazi, la sarbatorirea lunii femeilor frumoase. Daca il trimiteti, se va
intimpla ceva bun: aprecierea fata
de sine a unei alte femei va inflori!

Atat.

De ce il regretam pe Ceausescu?

2005-06-01T22:48:00.000+03:00

Pentru ca strugurii erau mai multi si porcul mai gras

Fara a avea o varsta onorabila, fara a fi pus vreo lopata la Canalul Dunarea – Marea Neagra, fara a fi victima decretului 770 sau a Cighidului, am suficiente motive sa nu il regret pe Ceausescu.
In primul rand, de fiecare data cand ma intorc spre perioada comunista ma incearca mereu un sentiment dominat de tacere: tacerea de pe strazi, tacerea din privirea oamenilor, tacerea de la televizor si de la radio, tacerea din toate imnurile , poeziile si slava zilnica adusa celor de sus. Mai era apoi frica, chiar si atunci cand eram dusi la munci agricole sau la diverse manifestatii si ne bucuram ca scapam de scoala , era teama cu care se ascultau sub perna stirile de la Europa Libera sau se imprumuta vreo carte rara impachetata in hartie alba pentru a nu se vedea titlul, teama cu care se rosteau cuvintele si se masurau ideile.
Ratia devenise un mod de a fi, de la sfertul de unt de persoana pana la minutele de desene animate, de la jumatatea de paine pana la programul de lumina , de la felul de a ne imbraca pana la dreptul de a visa si de a ne manifesta.
Era ca si cum gura si ochii ne erau acoperiti de o imensa palma gonflabila invizibila.
Chiar si-asa, exista oameni care il regreta pe Ceausescu, iar de cele mai multe ori motivele se limiteaza la " masa", "casa", " servici", adica la un fel militaresc de existenta de la brau in jos, cu doua felii de parizer, patru pereti si-o uniforma, un desen ramas in stadiul de schita.
Cel mai curios argument l-am auzit, candva in studentie si suna cam asa "Acum nu mai am productia de struguri pe care o aveam pe vremea lui Ceasca si ai mei nu isi mai permit sa creasca atatia porci cati cresteau odata…". Emise de un tanar cu pretentii, candidat la generatia de refacere a tarisoarei noastre, spusele au ramas acolo , de unde au plecat, intr-o minte de paie inchisa intr-un discurs uscat si teapan.
Fara a aduce vreun elogiu contemporaneitatii, prefer sa ma bucur de libertatea de a cauta, a alege si a incerca si ma simt mult mai bine intr-o lume nedefinita, decat intr-un bloc de gheata pe o mare fara fund.

Reversul Tiganiadei

2005-05-11T22:47:00.000+03:00

Si incredibil , si adevarat.

" Musa ce lui Omar odinioara
Cantasi Vatrahomiomahia
Canta si mie, fii bunisoara,
Toate cate facu tigania, …"
( Ion Budai-Deleanu, Tiganiada, Cantecu I)

A murit saraca si mult chinuita muza a lui Budai – Deleanu , s-au dus si cei din urma nepotei ai lui Corcodel si Parpangel, Cucavel si Goleman, nesatui jinduitori dupa timpul si obiceiurile lui Jundadel ca romanii dupa vremea interbelica si n-a mai ramas din "alba tiganie" decat o biata acuarela sub un penson sfrijit, pentru ca nici macar tiganii nu mai sunt cum erau odata.

Si incredibil, si adevarat, aflam de la stiri ca dincolo de suflul urban si de iluzia civilizatiei, adica la o periferie din Bucuresti, se organizeaza lupte ( cam mult spus!) intre copii care de-abia au invatat sa mearga.
Parintii, fantezisti extremi si practicanti feroce ai picaturilor de ceara, isi asmut odraslele intr-un joc absurd, imbecil si dezarmant . Din gesturile maurilor initiatori de senzatii tari nu se vede decat indarjirea stupida drapata in pantaloni de piersica soioasa, in camasi descheiate pana la buric si in parul lucios incremenit tamp pe-o parte.
Ca sa nu fie mai prejos, reprezentantele sexului frumos , Zaraze despletite si avortate, masinarii stricate de facut copii, nu stiu sa afiseze in fata camerelor de luat vederi decat o gura ca o taietura pe fata, un hău captusit cu carii. Este inutila incercarea de a obtine din partea stirpei de corturari o explicatie la cele intamplate asa cum inutil este sa ne imaginam o tara a tiganilor sau , dupa cum insusi scriitorul mai sus citat spune, o "tiganime la rand pusa".

Solutia finala in cazul de fata ar consta intr-o reformulare a Drepturilor Copilului si anume invatarea inca din fasa a tacticilor de lupta in scopul recunoasterii identitatii, inlocuirea povestilor cu filme in care cei mici sa se acomodeze mai usor cu ceea ce tine de breasla gladiatorilor si substituirea biberoanelor si a jucariilor cu buzdugane, cosoare, furci, baroase si ciocane.

La circ

2005-05-04T22:46:00.000+03:00

Dupa 20 de ani...la circ

Intr-un oras in care aparent nu se intampla nimic, in care ninge intr-o nesimtire chiar daca e aproape trecut de aprilie, in care batatoarele urla non-stop spre desfatarea linistii mele si a rabdarii dusa la extrem, si in care oamenii robotei din carton sunt toti la fel si discuta despre aceleasi lucruri intr-o pauza de spalat vase sau de periat covoare si covorase , ... se mai intampla si acrobatii pe sarma, pacaleli cu clovni si dresaje, de la caini pana la camile , struti si ponei.

A venit circul! Din nefericire vremea nu e tocmai potrivita, e frig si urat, insa asta nu ma impiedica sa imi iau un bilet si sa ma duc voiniceste spre locul pe care candva il tanjeam naiv si cu avant pentru ca stiam ca tatal unuia dintre noi ne aproviziona cu pungi imense de floricele de porumb si pentru ca dupa reprezentatie aveam placerea diabolica de a ne furisa printre rulotele circarilor spre a vedea mai bine si mai de aproape animalele si toate curiozitatile la care aveam acces doar de la distanta in timpul spectacolului.

Si astfel, dupa vreo 20 de ani, am incercat sa cooptez una din vechile amice din copilarie spre a mai incerca, intr-un fel sau altul, bucuriile de odinioara sau pentru simplul amuzament, pentru a rade asa, fara nici un motiv, cu pofta si fara oprire, spre deliciul unor trairi cu totul inexplicabile. Nu m-a surprins reactia negativa la invitatia mea, se intampla, zic eu, in sinea mea. Ceea ce m-a pus oarecum pe ganduri a fost insiruirea tembela din raspuns " Nu mai suntem copii, ce sa fac eu la circ.., e-atata treaba in casa…". Am dat afirmativ din cap fara a insista prea mult, impulsul unei tentative de convingere parasindu-ma total si am plecat mult mai fericita decat venisem, incepand in acel moment sa-mi doresc sa ajung cat mai repede sub cupola mare si rosie, unde multimea haotica si galagioasa batea din palme in asteptarea inceputului.

Si iata c-a-nceput…, cu un cvartet de caini mici si zdrenturosi , impopotonati cu papioane si pantaloni bufanti, neascultatori la indemnele dresorilor si cu ochii numai dupa cubul de zahar. Mi-au lasat aparenta unor papusi de carpa si un sentiment de mila accentuat de hainele carpite ale imblanzitorilor , improvizatii ieftine din staniol, panza colorata si evantaie din hartie in jurul gatului. Dupa canisi au mai urmat in viteza vantului o camila decrepita cu clopotei si funde la gat, trei ponei rotunzi si zdranganitori gratie siragului de clopotei, un pui de urs inchircit si aproape invizibil si, spre sfarsit, un strut cazut ca din cer, manuit si tinut cu disperare de un personaj cu fata pictata in alb si negru.

Acrobatii erau fie blonzi, fie bruneti si toti isi executau numerele in familie. Aveau acelasi zambet si aceeasi tinuta, indiferent daca exercitiile ieseau sau nu. Spectatorul trebuia sa aplaude, sa fluiere, sa priceapa si sa accepte ca in lumea lor artificialul este o lege a firii, un mod de a trai prin imitare si de a cumpara printr-o intelegere tacita publicul.

Am reusit sa retraiesc doar atmosfera de pe vremuri, lipsita insa de entuziasm.Ceea ce nu am inteles este de ce unele sentimente se dizolva din cauza timpului si de ce trebuie sa fim obligatoriu copii ca sa mergem la circ.

Mutulica,piticul blazat

2005-04-20T22:45:00.000+03:00

Lupu-si schimba paru', da' naravu'...

Piticutul Mutulica s-a plictisit de cumintenie si a reluat cursul evenimentelor tumultoase si-al intalnirilor focoase. Se pare ca l-a cam blazat neincetata campanie de reimbunatatire a imaginii dupa incidentul cu drogurile, si-a luat din nou inima-n dinti pe principiul ca viata-i scurta, iar tentatiile prea mari, reincepand astfel sa bata din coada pe la usile strainelor spumoase, cu sange fierbinte si inima larga.

In timpul interviului pregatit cu ocazia evenimentului citat, protagonistul a aplicat ca un scoler constiincios ceea ce sfatul batranilor il povatuise. Avand in spate o adanca pregatire intelectuala si in subconstient o pasiune descoperita tarziu pentru semnificatiile criptice ale prafului alb, fotbalistul a adoptat (manat de gasca de parapsihologi din penumbra situatiilor neprevazute care ies, vai!, in calea vedetelor atunci cand funia ajunge la gat) tertipul unui discurs simplu si ispasitor, atingand corzile sensibiloase ale fanilor. Cireasa din campania "Paine si circ" a fost ideea unei eventuale impacari cu Alexandra, printesa sedusa si abandonata (insa mult mai moderata in marturisiri!), lasandu-ne astfel sa mai visam la o a doua nunta ca-n povesti intre cei doi. Cursul evenimentelor a fost plicticos de normal, casa si toate alea, infatisari diamantine, dominate insa mai tot timpul de o umbra de mister accentuata de reticentele fostei sotii in a da un raspuns concret in legatura cu viitorul lor.

Si daca lupu-si schimba parul, de ce sa nu se enerveze si Alba ca Zapada, sa iasa din barlogul tacerii si sa declare raspicat ca intre Mutu si ea nu a fost si nici nu va fi vorba de vreo impacare. Macar acum putem sta si noi linistiti, sa nu mai visam lupi verzi pe pereti si sa nu ne mai incalzim la gandul ca o casatorie sau un copil poate schimba pe cel sau cea de langa noi.

Rapirea din Serai

2005-04-13T22:45:00.000+03:00

Misterul neelucidat al ziaristilor romani.

Nu de putine ori se intampla sa ne trezim la un momentdat ca traim in ireal sau, cel putin, sa nu mai putem face diferenta intre ceea ce este adevarat si ceea ce este fals.Apropiat de sentimentul irealului este absurdul, mod de a fi din ce in ce mai incercat in Romania contemporana.Un exemplu potrivit in acest sens este efectul stirilor despre cei trei ziaristi rapiti in Irak.

Premisele au fost promitatoare, vestea a fost corect enuntata, iar multimea avea ce sa vada si ce s-auda si, mai mult, avea ce sa vorbeasca pe la colturi de strazi , la coafor , prin tramvaie sau in fata blocului.Insa in momentul in care ne-au parvenit cateva inregistrari video , lucrurile au inceput sa se schimbe.Pe un fundal plusat cu modele florale cei "trei, Doamne si toti trei" par sa se uite la desene animate ca sub efectul unei hipnoze pe dos.Atmosfera atinge dimensiuni kafkiene in momentul in care apar tot felul de doctori in psihologie si iau la puricat expresiile si atitudinea "rapitilor". Televiziunea se transforma astfel intr-o mascarada penibila sau intr-un teatru de papusi care se joaca de-a v-ati ascunselea cu rabdarea naiva a telespectatorului. Situatia pare hilara pentru ca este intr-un contrast insolent cu termenii unei rapiri veritabile, situandu-se undeva prin sfera parodiei.

Urmatorul element in desfasurarea evenimentelor este imediata aparitie a lui Haysam Omar Khayyam , poet prin privire si simtire, apasat de credinta pana in Coranul de la capul patului si nevinovat pana in aparenta de lurex a ochilor. Aflam mai apoi cat e de prolific atat in urmasi cat si in afaceri ( majoritatea afacerilor avand locatie in Moldova!), ce trecere a avut la umbra psd-ista ( intrebati daca il cunosc pe Omar Haysam, politicienii raspund la unison afectati de simtul raspunderii "Nu cunosc ce afaceri face!") si cat e de cunoscut in spuma societatii, adica in mafia cu burta, camasi albastre si gusa la rever.

Personajul citat ne da primul ( si singurul!) indiciu in galeria interpretarilor, totul se reduce la un joc politic pe care strainii nu il vad si nu au de unde sa-l cunoasca atat timp cat afiseaza pe strazi, frapant de sincer, imagini cu cei trei romani .Noua nu ne ramane decat sa ne minunam de solidaritatea lor ( nicidecum sa invatam!) si sa dam cu banul daca ziaristii sunt liberi sau nu, atat timp cat ,neoficial , " din surse independente", televiziunile au strigat tare ca totul este in ordine, insa oficial troneaza incertitudinea, misterul si semnele de intrebare.

Pana la elucidarea misterului nu ne ramane decat sa ne rugam la sanctificarea Papei, sa asteptam Invierea si , cine stie, poate va iesi un volum nou de povesti nemuritoare sub semnatura lui Haysam Omar Khayyam, inspirat de tacerea de dincolo de libertate.

Transportul in comun

2005-04-06T22:44:00.000+03:00

Amintiri din 69 si nu numai.

Mare bucurie se intampla atunci cand prindeam un loc in 69, autobuzul care ma lasa exact in fata blocului meu. Bucuria nu tinea mai mult de 5 minute, pentru ca imediat dupa, aglomeratia devenea din ce in ce mai mare si mai greu de suportat.Lipsa de aer, mirosurile de tarii si nuante diverse, negrul infinit de la fasurile umflate , toate creau o stare de sufocare si de iremediabil in fiecare secunda din cele cateva mii.

Senzatiile cele mai tari au fost date insa de sosirea caldurii. Desfundarea strazilor a adus cu ea si desfundarea subsuorilor si a tot ce tine de misterele inefabile si odorante ale fiintei omenesti. Fiecare pas din multimea calatoare trebuie calculat cu precizie, spatiul e mic, iar anestezia din ce in ce mai tare.Iar cel mai dureros e ca atunci cand te uiti la producatoru’ cu pricina vezi de cele mai multe ori o fata inocenta care mimeaza cu nesimtire ignoranta si parca parca il auzi spunand "Cine, eu?!".Propun, undeva in imaginatia mea imposibila, ca pe timp de vara mijloacele de transport in comun sa fie dotate cu masti chirurgicale din tifon , reclamele la antiperspirante fiind deja depasite si imposibil de receptat.

O alta dimensiune metafizica a mijloacelor de transport este cea legata de clasicul conflict "batranete/ tinerete". Desigur, nu e ca in basmele cu care ne adormea bunica la gura sobei,cu happy end si zambet pe buze.Este un fel batranesc de a spune cat e de greu sa nu mai ai 20 de ani si totusi ( paradoxal!) cat de bine e sa te plangi ca nu mai ai 20 de ani. Asta e expresia pe care o inspira cel mai des cei care iti cersesc locul , in cazul in care nu ai avut la timp intentia de a o face de la sine.Unii au un tupeu senil si iti spun direct "Nu vrei sa facem un schimb de locuri?" sau mai simplu, se ingramadesc si se imping in tine cu o indrazneala vetusta si expirata de parca scaunul ala le-ar lungi viata cu inca 10 ani de iaurt si covrigi, crosetat , impletit si povestiri obosite sub bagheta cocosata a formulei " Pe vremea mea...".

Nici imparatii buzunarelor, zeii autobuzelor,tramvaielor si ai metroului nu sunt de neglijat.Negri in cea mai mare parte, suparati de negri, din varful capului pana sub unghii, de la guler pana la marginea pantalonilor , ei actioneaza mereu in grup ca niste oi clonate , iar singurele organe care functioneaza sunt ochii .Mainile au rolul de andrele, intotdeauna se misca mecanic si pe nesimtite, spre bucuria si surpriza noastra, a calatorilor de toate zilele.In prezenta lor posetele sunt stranse in brate mai tare si mai tandru ca o domnisoara de 8 Martie sau de Valentine's Day, creandu-se astfel o senzatie unica de maxima siguranta si confort.

Din dosarul urii

2005-04-01T22:43:00.000+03:00

Simt murdar si vad odios.

Uneori, in ultimul timp din ce in ce mai des. Aproape ca nu ma mai intereseaza daca nu am dreptate atunci cand sustin ca am. Este o incapatanare sadica, nebuna, absurda poate. Placerea contradictiei e mult mai mare si mult mai relaxanta, iar reactiile de vis à vis sunt chiar pitoresti: fete inrosite pana la refuz, gata sa explodeze, guri incretite ca niste ardei iuti pusi la uscat, batai sacadate in piept insotite ceremonios, obsedant si obositor de vesnicele replici "Vai, dar cum poti sa…?!", " Toata lumea stie ca..", "Am crezut ca tu…", "Nu ma asteptam de la tine..". Si chiar daca am dreptate, manifestarile sunt aceleasi, spre bucuria stiloului meu.
Surse apetisante ale urii mele isi au lacasul in anii de studentie, in holurile alea interminabile de camin putred, la capat cu cate un geam slinos acoperit de o perdeluta cu modele bucolice, in baile faiantate ieftin si galgaind a melci grasi ca niste gogosi, in slapii chinezesti, multi ca o invazie de lacuste si cu ecouri de clefaieli cabaline si mai ales…, mai ales in alea doua ore de apa calda cand se adunau caministele si-si asteptau ca niste raci fierti randul la purificarea trupului si a spiritului constipate de prea mult scris in cele 12 ore de cursuri.
Si personajele de mall isi au autenticitatea lor. Mereu aceleasi, pupezele fardate pana la refuz, vopsite parca in ciuda in blond turbat, cu manelute in creierii dragalasi, mici si gingasi, insotite de Don Juani second hand mandri sa isi mai arate cate un colt din galeria dantelata de carii, ocupati si fericiti ca si-au facut si weekendu’ asta la fel de frumos ca toate cele de pana acum, 5 ore la un suc si la un pachet de tigari.
Ma opresc aici spre a mai da o sansa clarvazatorilor din jumatatea plina si pentru a nu lasa prea mult loc cititorilor psihanalisti. Promit insa ca revin pentru a continua ceea ce un coleg virtual a inceput, insa pe care nimeni nu a stiut sa-l citeasca.

Naşule, Maria Ta

2005-03-16T22:43:00.000+02:00

De manuta prin trenurile autohtone.

Fie vara sau polei,
Ghiocei sau struguri grei
Nasu-i prins la datorie
Ca mesteru' in scularie.

S-a nascut inainte de a-si stoarce oita nazdravana "lacrimile de sange" si de-a ingheta Dochia dezgolita in sanul naturii, originea lui e dincolo de zidurile Manastirii Argesului, samanta e mai veche ca mamaliga si mai tare ca pocalele cu care-si ispitea Vlad Tepes prietenii, vorba lui e mai ademenitoare decat a unei sirene bolnave, iar prezenta mai coplesitoare decat a unui titan ofticat de atatea secole purtate in spate.

Inainte (negocierea)

Invatatii il alinta "controlor", insa multimea il striga simplu, "naşu' "; apropierea lui se anunta intodeauna verbal si toti sunt cuprinsi de o frematare dulceaga atunci cand acesta isi intra in atributiuni, vocile usor strangulate se transforma ca sub efectul unei vraji in soapte adanci lasand sa se auda printre randuri doar "Vine naşu'! Vine naşu'..". Cuvintele trec repejor din gura in gura, se rostogolesc ca niste liceene pe saltele in ora de sport, se ridica si se topesc pentru a da impulsiuni membrelor inferioare spre buzunare, portofel, geanta sau care ce-o mai fi avut drept suport de bani. Totul se intampla sub privirile protectoare ale naşului in timp ce acesta isi propteste dosul in usa glisanta si mainile ca niste manusi gonflabile pe spinarea scortoasa a gentii, pentru a nu trada vreun gest de neliniste sau de emotie. Intre el si pacientu' calator exista intotdeauna o legatura de mimata "supunere", ca intre calau si victima atunci cand e vorba de fantezii mai deocheate.
Este o comunicare la nivelul inefabilului pentru ca, in majoritatea cazurilor, naşul nu cere; calatoru', ca orice roman cu socoteala de-acasa, stie intotdeauna cat sa-i dea astfel incat sa-i mai ramana si lui de-o pufoaica la cazan sau de-un caiet dictando pentru mezinu' familiei.

Dupa (next please!)

O singura data s-a intamplat sa-l aud pe naş cum cere; se petrecea in timpul unui 1 Mai studentesc, cand toate drumurile duceau spre Costinesti. Extaziati de primele bufeuri de primavara, ne-am gasit sa-l intampinam pe naş cantandandu-i voiniceste celebra melodie. Mare i-a mai fost intristarea ca ne-am gasit sa il primim chiar asa..., si-atunci, a inceput sa se dea pe fata si sa treaca la negociat "Hai, mai scuturati-va copii, ca tre' sa mai iasa ceva!". Inalt ca o bucata de gard si uscat ca un sac de paie, a inceput sa-si plimbe ranjetu' din colt in colt si sa culeaga hulpav tot ce-i cadea printre degete. Vazut cu sacii-n caruta, a plecat impleticindu-se si ignorand aproape total imnul nuptial cu care-l intampinasem :

Naşule maria ta
Naşule mai
Ia asculta muzica
Naşule mai
Baga mana-n buzunare
Naşule mai
Si porneste masa mare
Naşule mai....

"A da" si "a nu da"

2005-03-09T22:41:00.000+02:00

Scurte exercitii de dictie pentru intrarea in UIE

Spatiul: o alimentara obisnuita
Timp: dimineata pe racoare
Cauza: foamea-n glanda,in cuget si-n simtiri
Actanti: o vanzatoare ( V.) si o tiganca (T.)

De la Way la Show e loc de un remix

T.: Da niste pui de asta fara os!
V.: Altceva?
T.:...si 5 oua, ba nu, 6..
T.:...si o punga de pesmet...
V: Si gata snitelele...
T: Da si un pachet de Kent, si 2 nesuri, ba nu, 4!
T.:...aoleu! ma omoara fii'mea, da si un Milki show, da' cu capsuni!
V.: Avem numa' cu lapte si cu ciocolata.
T.: Da-i cu lapte!

Piranda scoate banu' gros dintre tate, il intinde cam in jind, isi freaca de doua, trei ori fustele si pleaca. Vanzatoarea are in sfarsit un ragaz sa-si ridice caciula de blana de pe ochi si sa isi stearga nasul.

Ia piscina, nu-i piscina

2005-03-02T22:40:00.000+02:00

Incursiune in pivnitele Parlamentului.

Asa cum a trecut forfota alegerilor, tot asa a trecut si bucuria spasmatica a reusitei. Am trepadat cu ranjetul pe sub mustati ca niste oi cu cercei in ureche si-am inceput sa asteptam, ca nu cumva sa dezmintim aceasta constanta esentiala a romanismului din noi.
Continuam sa privim cuminti si sa inghitim avizi "painea si circul", singurul dar pe care istoria, nici macar in momentele ei de slabiciune, nu a incetat sa ni-l ofere cu generozitatea ei inconfundabila.
Revenind la realizarile de partid din 2005, remarcam o nostalgie a demnitarilor spre vechile indeletniciri ale romanilor. Iata cum sangele latin incepe sa isi afirme autenticitatea si sa se manifeste prin aprovizionarea cramelor Cotroceniului cu vin din Republica Moldova si prin descoperirea fabuloasa a unei piscine exact in demisolurile Parlamentului. Gal, gal, gal, gal, gal, gal, vinu-i bun, femei sunt multe (NB:puhoiul de dudui care au invadat scena politica spre o reimprospatare a valorilor iesite din verva electorala), semne bune anul are; semne bune chiar si in spatiile ferite de ochii muritorilor de rand, acolo unde capetele intelepte si-au materializat fanteziile de la Traian incoace, urmand modelul termelor romane.

Acesta nu-i un cos de gunoi!

Nimeni insa nu are puterea sa dea un nume objectului, toti se invart in jurul ideii de "groapa", se dau loviti si se aprind in obrajei ca mireasa in noaptea nuntii atunci cand sunt rugati sa dea detalii. Parlamentarii soldatei de plumb arunca bombonele si praf in ochii reporterilor insetati de cunoastere. Campion aruncator de dume este Mihaita Ungheanu si scoate numai proverbe si zicatori din gurita-i ca o cireasa pe varful tortului, e greu sa spuna fatis ca aia e o piscina in toata puterea cuvantului, rezervata probabil jocurilor de-a v-ati ascunselea din pauzele de sedinte. "Si daca nu-i piscina, atunci ce cauta oglinzile?", se-aude indraznet, de undeva de prin noianul de reportofoane. Raspunsul e scurt, la obiect, buclucas si intelept, pe-alocuri moralizator: "De ce oglinzi? Pentru ca asa era proiectu'!".

Sheherezada Doctor Love

2005-03-02T22:37:00.000+02:00

Cum Stelica si Neluta au infruntat nametii ca sa-si dea seama cat de fraieri sunt.

Se-ntampla o data pe saptamana, adica martea,la vreme de seara, in cel de-al treilea ceas. E usor de recunoscut, mai intai se aude melodia aia, "Love, Love, Love" si incet, incet, cu pasi timizi dar siguri si virili, paseste prin usa lu' Sesam pentru a se arata publicului si pentru " a duce povestea mai departe", Sheherezada Doctor Love sau cum ii mai spun fanii, Mircea Radu.

Dr. Love Bre!

De data asta povestea depaseste limitele obisnuitului pentru ca impricinatul Stelica nu are nici mai mult, nici mai putin decat 250 de femei la activ. Mi se pare normal, zic eu, de vreme ce Stelica atinge idealurile oricarei romance cu o caciula de vulpe in dulap si cu o rafie in buzunar. Protagonistul are o infatisare patratoasa de testoasa tricotata, pantalonii la dunga si cu pense cumintele fiind impliniti de un pulover cu guleras si cu fermoar atat cat sa-i descopere cotoru' lu' Adam care galgaie ca o saniuta atunci cand Stelica pronunta barbateste "Neluta".
Amandoi sunt cu datoriile la zi, oameni seriosi cu hartii la preot si cu plozi la streasina, insa cu sangele nabadaios si fierbinte ca vinu' fiert,nemultumiti de metafizica mariajului si pururea in cautarea unei noi filozofii de viata. Neluta ii zice clar Sheherezadei Doctor Love ca "daca rupi o bucata dintr-o mamaliga si-o pui la loc nu se mai lipeste", asa cum nametii pe care i-a trecut candva pentru Stelica nu mai exista decat in poemele lui Villon. E plina de nerv femeia asta si nimeni nu se indoieste de adevarul vorbelor de vreme ce ele sunt sustinute si vizibil aghesmuite de o mustacioara pana Radului, numai buna de uleit cozonacii. Divortata candva pentru santieristu' Stelica, nimic nu ii mai poate reda acum freamatul de altadata al mamaligii cu rasol de cartofi cu care, dealtfel, l-a si cucerit candva pe impricinat.

Marinel precoce al lui Iason in cautarea lanii de aur, Stelica a stiut sa retina din tumultoasa-i calatorie in viata-i ca o mare in furtuna,doar ceea ce-i frumos si ce crede ca-i sade bine: si-a impodobit degetele cu cate cinci perechi de ghiulane, sudoarea muncii lui si a fratilor zidari si a invatat arta diplomatiei recurgand la mici trucuri barbatesti atunci cand e vorba sa se arate in public si sa-si spuna live povestea.

Pattern

In fata camerelor de luat vederi look-ul sau ii este stilizat de o sapcalie puturoasa din panza tare si o pereche de ochelari de cal, cu lentila cat casa.

Dar cea mai de pret comoara cu care mesteru' s-a ales e una ce trece dincolo de stralucirea aurului si de carapacea de testoasa, este insasi chintesenta filozofiei lui de viata inspirata probabil de parul de pe picioarele Nelutei: "Familia-i familie, mandra-i mandra..niste chestii!"
Dezorientat si insingurat in studioul Sheherezadei,Stelica realizeaza cu durere ca a ramas si fara nevasta, si fara amanta.
Dar pentru ca suntem la "Din dragoste" si orice e posibil, iata ca din randurile spectatorilor se detaseaza o silueta feminina (fosta consoarta) care se duce prastie spre nobody's man, cu capul plecat si freza pe-o parte, atrasa ca un magnet de zaharelul din mana dresorului, pentru a arata inca o data ca daca taci si lasi si iarasi taci, te faci cu o zgarda de aur, marca inregistrata, culeasa de argonautii lui Iason, acu' cateva mii de ani.

Maria Tanase si Sf. Valentin

2005-02-16T22:34:00.000+02:00

Nu pot sa trec peste sentimentele puternice care ma incearca in aceasta mareata zi de 14 februarie; inima imi bate puternic de emotia festinului purpuriu din jur care se aduna din nametii de pernute dantelate in forma de inimi si de ursuletii ghebosi proaspat iesiti din hibernare. Toate acestea isi gasesc armonios culcusul in sacosele marcate obsesiv cu cele trei cuvinte magice care au cucerit mapamondul mai repede decat a construit Stefan cel Mare Cetatea Neamtului. Cei mai sensibili isi implinesc intentiile cumparand cate un trandafir sugrumat de carcei de beteala, scos la mezat, pe ultima suta de metri inainte de marea ofilire. Merg mai departe si-mi simt pleoapele-mi dansand hipnotizate de felicitarile aurite, argintate, inflorate, ingramadite si expuse la vanzare ca niste colonii de lilieci in captivitate. Un moment de neatentie in " bazarul asta sentimental" si risc sa ma stropesc din cap pana-n picioare cu zapada descompusa, innegrita de mizeria adunata din toate cotloanele capitalei ca un prinos adus indragostitilor de pe 14 februarie. Gasesc iesirea intr-un pasaj; imi scurteaza drumul si imi ofera peisaje de neuitat: peretii stau sa se darame, miroase greu a tutun ieftin si a tuica obosita facuta prin subsoluri de bloc. Oamenii, majoritatea ginerei intre 20 si 30 de ani,
stau ingramaditi la mese si fac schimburi de ranjete. Ciudat,cu toate ca ar fi locul ideal, nu se aude nici o manea,ci cu totul altceva, Maria Tanase. Un cersetor imi taie calea deodata si-mi tipa in urechi: "Auziti ce frumos canta? E de sf. Valentin!". Am senzatia ca o vad pe Britney Spears cantand in costum popular romanesc.

Rafia cea nazdravana

2005-02-09T22:30:00.000+02:00

Itinerarul strict romanesc al unei legendare sacose.

Nici un roman nu se respecta daca nu are in dulapiorul din boxa, in sertarul de pe hol sau in raftul laminat de pe balcon o.... sacosa de rafie! E subtirica, balcanica, in patratele rosii sau albastre, totdeauna cu fermoar alb si cu manere care taie la mana , al dracului de rezistenta si mai presus de orice, total inestetica.Amintirile mele coboara spre anii de facultate, cu localizare exacta in binecuvantata zi de sambata cand studentimea de-acum democratica primea pachete de acasa. Delirul se reducea la cateva secunde, atunci cand soferul mustacios cu caciula din blana de oaie impartea cate o rafie la fiecare; asta insemna o zi fara datorii si alte doua cu mancare. La putin timp,adica dupa 5-6 zile, se intorcea dragutza de ea, insingurata, dezumflata si zdranganind a borcane goale ca sa isi recapete identitatea, adica aceea de rafie bondaca, cu miros de parjoale in sos si de castraveti murati.
In itinerariul ei strict romanesc,sacosa de rafie mai poate fi vazuta in trenurile personale,prezenta ei fiind indicata olfactiv: acolo unde este miros de ceapa sparta in doua si unsoare de sunca in aer, trebuie sa fie si o bucata de ziar ros, frumos asezat pe spatele sacosei. Proprietarii sunt oameni simpli, adica romani cu cate trei perechi de cojoace, pantaloni tricotati sau blugi turcesti, manusi impletite si ciubote de guma adaptabile oricarei situatii. In zona high a domeniului CFR, adica in popasurile McDo',sacosa e ingramadita de obicei sub mesele colorate,fiind bine tinuta de picioarele calatorului.

Ultima fatza pe care contextul mi-o aduce in minte este cea a unei profesorese imbracata toata in negru, cu pantaloni calcati la dunga si haina din inlocuitor de piele. Membrele-i inferioare tineau ca intr-o menghina pe nevinovata rafie ambitionand miscarile regulate ale pliculetului de ceai in apa fierbinte.
Omniprezenta acestui obiect atat de iubit de romani isi atinge calitatile de romanian ID in aeroport; de data asta rafia cea nazdravana isi afla salasul in poalele unei dudui mladioase si armonios rimelata, simetric suvitata si cu pretentii de fata iesita in lume. Neastamparul i se potoleste atunci cand o voce pitigaiata invita pasagerii spre indeplinirea formalitatilor pe care trecerea prin vama le presupune. Pentru cei curiosi, ruta nu e alta decat Bucuresti- Italia, tara tuturor posibilitatilor, sursa termopanelor si a centralelor termice de pe spatiul mioritic.

Nea Gica

2005-02-02T22:21:00.000+02:00

Gica DaVinci, varful renascentismului din M22.

VERBOTEN!

Nea Gica face de toate: sparge si repara usi, scrie tabele cu note de plata, taie chitante, merge la piata, isi baga nasu' in wc sa citeasca mai bine apometrele, ia tensiunea la vecine in timpul liber, tine conferinte de presa pe tevile din fata blocului si toate astea cu un netarmurit avant juvenil pe care doar varsta de 67 de ani il mai poate incerca. Cand il vezi pe nea Gica nu ti-l mai poti scoate din cap, ai senzatia ca l-ai mai vazut, ca e o figura comuna dar nu stii de unde s-o iei, si-atunci silabisesti timid in capu-ti "aaa....,administratorrrrruuuuu'".Nu ai terminat de spus cuvantu' ca ti se si contureaza sub ochi peisagiul:o gura ca o patlagica murata, un nas generos, usor vinetiu pe lateral, doi ochi total inexpresivi dar conturati ferm de o pereche de sprancene stufoase, o chelie incadrata de cate trei fire de par delicat tapate, doua urechi largi ca niste gramofoane comestibile.In intimitate, adica atunci cand iese sa arunce pe ghena gunoiul, nea Gica apare intr-un turbulent maieu alb-gri, niste pantaloni de trening bleumarin si sosete groase de lana, discret asortate cu maieul.Ceea ce se mai remarca la personalitatea lui nea Gica este sacosa maronie pe care nu o uita niciodata atunci cand iese la piata;desi mereu goala, ea isi pastreaza in material aceeasi calitate a sleielii care ii da jocuri si straluciri de ape puse in evidenta mai bine de bataia soarelui.

Cu ochii in patru

Cand e vorba de a trage linie, nea Gica nu actioneaza niciodata singur; are gasca lui, adica stolul de porumbite vadane de aceeasi etate. Ele se aduna de obicei o data pe luna si studiaza piata datoriilor la intretinere; inspirate de lecturile masonice ele si-au inventat codul propriu: " Cheptarul". Explicatia consta in obiectul vestimentar in dungi verzi, galbene, rosii,mov care le mai da o sansa busturilor obosite si le protejeaza in vremurile de rastriste.

Asta-i nea Gica si cercu-i vicios!

Ce vor fetele

2005-02-02T21:05:00.000+02:00

Din sirul emisiunilor "Ce vor fetele".

Cu o fata de ingeras incestuos proaspat spalat pe cap, Dan Pishu mangaie tandru de la distanta prin vorbe bine alese pe cele trei doamne si toate trei, simetric distribuite pe canapeaua asudata de-atatea ambitii si freamate inadusite: Cristina Pramati, Ada Praslaru si Sanda Laboshi. Ritualul seductiei se petrece intotdeauna in favoarea lui Pishu; si uite-asa se face ca, in majoritatea cazurilor acesta primeste punctaj maxim insotit de cristaline remarci in spiritul "florilor de tei": " Ce sa mai....! Chiar daca nu, tre sa recunosc ca...", " Il iert....", " Are dreptate...", " Se vede ca are in spate o experienta consistenta...". Manifestarile celor trei mimoze pudice sunt in linii mari animate de acelasi background hierotic si instincte primar senzitive: frecari apasate pe bietul spate al canapelei, automangaieri de la genunchi spre genunchi,alunecari matasoase prin podoabele capilare, miscari de picioare cu plecare dinspre solduri . Insa ceea ce ma doare mai tare si mai tare este tipatul de trompeta care vrea sa supravietuiasca cu disperare intr-o lume evident feminizata:" Cotcodac, cotcodac, am facut un ou bondac!!!! " Sursa este fara doar si poate cea dintai muza citata, de la celelalte nu se evidentiaza decat aparenta de foaie velina a parului si o tacere umpluta de o pereche de sani, probabil, proaspat siliconati.