Martin Page, M-am hotărât să devin prost- o carte vedetă

" Sunt într-o lume de rahat, dar sunt viu şi nu mi-e teamă.”

Copil fiind, Antoine îşi doreşte să devină Bugs Bunny. O dată cu înaintarea în vârstă, aspiraţiile se aventurează către un alt idol, Vasco Da Gama. Ajuns însă la maturitate, nimic nu îl mai satisface şi tot ceea ce îl înconjoară îi provoacă numai nefericire. Antoine realizează nici dureros, nici tragic şi nici măcar patetic, că prea multă inteligenţă strică. Având la activ cel puţin un masterat în aramaică şi în cinematografie, o licenţă în biologie şi nenumărate alte diplome, unica lui problemă este că nu poate avea o viaţă comună, în care „ştirea zilei“ să constituie un motiv suficient de a ieşi din casă, tv-ul singura dependenţă, haina de firmă o sursă de bucurie, iar cel mai nou model de maşini un scop în viaţă. Soluţia pe care o găseşte pentru a ieşi din acest impas este una pe cât de ciudată, pe atât de derutantă: Antoine îşi propune să devină...prost.

Primul pas în cucerirea acestui statut demn, rarisim şi înălţător este iniţierea în tainele băuturii; experiment eşuat cu brio, deoarece tânărul nostru cade lat sub masă după doar o jumătate de pahar cu bere. Ieşit din spital, se hotărăşte să urmeze un curs de sinucidere a cărui maestră de ceremonii este grava şi serioasa doamnă Astanavis, implicată în misterele acestei materii până în buzunarele largi ale smokingului negru. Antoine sfârşeşte iar decepţionat. Acum că ştie totul, moartea apare ca un subiect epuizat şi schimonosit, o temă haioasă cu bibliografia bine pusă la punct, cu adepţi educaţi şi cu material auxiliar.

Soluţia salvatoare se va numi HEUROZAC, amortizorul artificial care-i va procura stările necesare în marea aventură în lumea prostiei. Antoine va cunoaşte, rând pe rând, tot ceea ce înseamnă împlinire socială, profesională şi materială, adică, tot ce înţelege el prin a fi prost şi fericit, acceptat şi adulat: îşi goleşte camera de cărţi şi o asfixiază cu afişe reprezentând maşini zbengoase şi tinere apetisante, plantează un televizor în centrul de interes al noului decor, renunţă la şah spre câştigul binecunoscutului Monopoly, se lasă sedus de jocurile pe calculator, îşi dă un rost estetic podoabei capilare, îşi alintă fizicul şi psihicul cu mersul la sală şi cu produse Nike, Levi’s, Adidas, cucereşte McDonald’s-ul şi îşi îmbogăţeşte victorios vocabularul cu replica „ Asta e! Ce treabă am eu ?!“. Apogeul transformării sale îl va constitui noua meserie de agent de bursă ;începe să achiziţioneze opere de artă, haine scumpe, o maşină de lux şi aparatură electronică - obiecte pe care nu le foloseşte niciodată, dar care « dau bine ».

După ce pierde totul prin aceeaşi stupizenie cu care ajunsese bogat, frumos şi celebru, prietenii salvatori cu măşti Einstein pe faţă îl răpesc şi îl supun unui ritual parodic, în care i se citesc fragmente copioase din diverse cărţi. Antoine trăieşte marea emoţie a bucuriei de a fi el însuşi şi sfârşeşte bătând fantomatic străzile Parisului.