miercuri, iulie 20, 2005

Dupa blocuri

Romanii, la mila romanilor


"Dejun pe iarba"

Dupa blocuri s-a nascut peste noapte din bucati de carton, haine vechi si resturi de mobila un loc numai bun de aspiratiile umile ale cersetorilor. Aflat in vecinatatea unui depozit (sugerat de aspectul de improvizatie pe care cladirea din fundal o da prin acoperisul ieftin si peretii si mai ieftini), acest colt de rai, luminis postmodernist la care trag muncitorii obositi din zori pana-n asfintit, nu a avut nevoie decat de doua lucruri pentru a deveni real: mizeria din jur si clementa sotilor tristi si nostalgici dupa epoca rozie a burlaciei fata de semenii lor boschetarii, e-adevarat, personaje putin mai modeste, si "dupa vorba" si "dupa port". Cu un acut sentiment al tragicului si al supunerii fata de cei care din plictiseala sau interes doneaza cate o bucata de paine uscata sau un borcan cu ghiveci expirat, acestia din urma pregatesc focul pentru mici, salivand constant la gandul unui pranz cald si unic prin irepetabilitatea lui.

Si uite-asa, mila din mila se face de un gratarel, o tigara cu filtru si o tuica la jumate in sticla de plastic. O masa pe bune, si in plus, si acompaniament sonor: cei cu "ureche muzicala" stiu deja ca e vorba de o maneluta soft, aceeasi de la 10 dimineata pana la 10 seara, procurata si remixata de un dj-tractorist calificat cu maieu mulat, inele de gelatina rozalie de la umar in jos si de la pelvis in sus si cu o stare de spirit a la Gioconda iesita de sub dus. Filosofie si jale dupa blocuri, o jale ce molipseste pana si cainii care se-ntind lenes si adorm pe asternutul de plastic al oamenilor pentru o zi, mangaiati de coloniile de purici si amortiti de buchetul de mirosuri diverse: fum, gunoi, balarii,cauciuc ars, asfalt incins.

Prezenta ciudata si in afara peisajului, absenta de la festinul in plina desfasurare, insa cu un calm dezarmant si cu o naturalete care sfideaza mizeria din jur facand din aceasta un mod firesc de a trai, o femeie sta pe un fotoliu si citeste un ziar. In atmosfera imbacsita fonic (dar care rezuma atat de bine spatiul balcanic in care ne scaldam!) ea afiseaza o atitudine de ignorare si demnitate in acelasi timp, ca si cand lucrurile asa trebuie sa fie si nu altfel, indiferent de ceea ce se intampla in jur.

La fel de nelalocul ei este si masina din fundal; venita parca din Filantropica, ea completeaza atributele unei Romanii in miniatura, alaturand opulentei saracia, orgoliului supunerea si teatralitatii indiferenta.