Jos palaria...mov!

Nedoritele mailuri colective

Cine nu isi aminteste de biletelele alea cu texte lacrimogene pe care le gaseam in cutia postala cand eram copii si pe care trebuia sa le multiplici de nu mai stiu cate ori pentru a-ti merge bine sau pentru a ti se indeplini nu stiu ce dorinta obscura…Dupa cate imi amintesc, se profita in textele respective de un limbaj religios astfel incat trebuia cel putin de frica ( copil fiind) sa duci la capat ceea ce ti se cerea acolo. Si ne adunam toti din bloc si umpleam astfel biroul cu zeci de ochiuri de hartie taiate la centimetru,imaginandu-ne intr-o insiruire fara numar ca nazuintele noastre cele mai infantile si mai nastrusnice in acelasi timp, vor fi implinite.
Putin mai conteaza daca s-a schimbat si ce anume s-a schimbat de atunci , ideea e ca regasesc aceleasi lucruri si acum, sub o forma mai moderna chipurile, adica prin mail. Este vorba de mesajele colective, depersonaliza(nt)e, mesajele gloata, trimise ca sa fie trimise si ca sa faca numarul, mesaje in spirit Panurge.
Atunci cand vad la destinatari si alte adrese in afara de a mea, sterg aproape instinctual sau trec pur si simplu mai departe. De data asta ceva mi-a atras atentia, numele din incurajatorul inceput ( Emma Bombeck …oare cine o fi ?) care m-a dus cu vreo 2 ani in urma reamintindu-mi faptul ca l-am mai primit o data insa cu un titlu diferit , si anume "Sa purtam palariile mov!"
( infiorator, sinistru, movul m-a dus dintotdeauna cu gandul la toca unei femei moarte de cancer!). Am luat textul si-am tras o ocheada. N-am avut rabdarea " sa patrund inceputul", pentru ca nu pot sa pun sub semnul lui "daca" ceea ce este; am ajuns la sfarsit si iarasi m-am enervat, serbet stins intr-un pahar cu apa si cu zahar, nu cunosc nici o " femeie fenomenala", cum as putea sa spun cuiva "Sunteti o femeie fenomenala!"? Si-apoi graficul ala de ani ca o ipoteza la ora de geometrie, ca o inaintare fortata in varsta, ca o imbatranire prematura amortita in repetarea verbului " a se privi", ca si cand asta ar fi singura indeletnicire feminina. Totul ca un pomelnic jalnic pus pe un catafalc.

Pentru o mai buna intelegere, ofer spre citire "nedoritul mail colectiv", dupa cum urmeaza:


Daca mi-as putea trai din nou viata

Daca mi-as putea trai din nou viata ...
de Emma Bombeck
(scrisa dupa ce a aflat ca se stinge de
cancer)

M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma
simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri
daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir
in loc sa o las sa se topeasca in camara
As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult
As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o
pata pe covor si canapeaua trebuie stearsa.
As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as
mai fi facut atitea griji din cauza prafului cind
cineva vroia sa aprinda focul in semineu
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul
povestind din tineretile lui
N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile
masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara doar pentru
ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat
As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba
As fi plins si ris mai putin privind televizorul
si mai mult privind viata
Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata,
as pretui fiecare moment, l-as privi cu
adevarat...l-as trai...
Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri
meschine si marunte.
Nu va faceti griji din cauza celor care nu va
simpatizeaza, sau mai mult, n-ar trebui sa va
intereseze cine ce face In schimb, sa pretuim
prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc
Sa ne gindim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a
binecuvintat.
Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne
imbunatatim mintea,trupul, sufletul, emotiile.

LA 3 ani: Se priveste si se vede regina.
LA 8 ani: Se priveste si se vede Cenusareasa
La 15 ani: Se priveste si vede Sora cea Urita
(Mama, nu pot merge la scoala aratind in halul asta!!)
LA 20 de ani: Se priveste si se vede"! prea grasa /
prea slaba, prea inalta / prea scunda, prea cu parul
lins / prea creata"- dar decide sa iasa oricum
La 30 de ani: : Se priveste si vede"prea grasa /
prea slaba, prea inalta / prea scunda, prea cu parul
lins / prea creata"- dar decide ca nu are timp sa se
aranjeze, asa ca iese oricum
La 40 de ani: Se priveste si vede "curata" si
iese oricum.
LA 50 de ani: Se priveste si vede"Sunt eu" si
merge oriunde isi doreste
La 60 de ani: Se priveste si isi reaminteste de
toti oamenii care nu se mai pot privi in oglinda. Iese
si cucereste lumea.
LA 70 de ani: Se priveste si vede intelepciune,
risete si abilitate, iese si se bucura de viata,
LA 80 de ani: Nu mai pierde vremea sa se
priveasca. Isi pune palaria violet si iese sa se
bucure de lume.

Poate ar trebui, toate, sa ne insfacam mai
devreme palaria violet!

Trimiteti acest mesaj la 5 femei fenomenale
astazi, la sarbatorirea lunii femeilor frumoase. Daca il trimiteti, se va
intimpla ceva bun: aprecierea fata
de sine a unei alte femei va inflori!

Atat.

De ce il regretam pe Ceausescu?

Pentru ca strugurii erau mai multi si porcul mai gras

Fara a avea o varsta onorabila, fara a fi pus vreo lopata la Canalul Dunarea – Marea Neagra, fara a fi victima decretului 770 sau a Cighidului, am suficiente motive sa nu il regret pe Ceausescu.
In primul rand, de fiecare data cand ma intorc spre perioada comunista ma incearca mereu un sentiment dominat de tacere: tacerea de pe strazi, tacerea din privirea oamenilor, tacerea de la televizor si de la radio, tacerea din toate imnurile , poeziile si slava zilnica adusa celor de sus. Mai era apoi frica, chiar si atunci cand eram dusi la munci agricole sau la diverse manifestatii si ne bucuram ca scapam de scoala , era teama cu care se ascultau sub perna stirile de la Europa Libera sau se imprumuta vreo carte rara impachetata in hartie alba pentru a nu se vedea titlul, teama cu care se rosteau cuvintele si se masurau ideile.
Ratia devenise un mod de a fi, de la sfertul de unt de persoana pana la minutele de desene animate, de la jumatatea de paine pana la programul de lumina , de la felul de a ne imbraca pana la dreptul de a visa si de a ne manifesta.
Era ca si cum gura si ochii ne erau acoperiti de o imensa palma gonflabila invizibila.
Chiar si-asa, exista oameni care il regreta pe Ceausescu, iar de cele mai multe ori motivele se limiteaza la " masa", "casa", " servici", adica la un fel militaresc de existenta de la brau in jos, cu doua felii de parizer, patru pereti si-o uniforma, un desen ramas in stadiul de schita.
Cel mai curios argument l-am auzit, candva in studentie si suna cam asa "Acum nu mai am productia de struguri pe care o aveam pe vremea lui Ceasca si ai mei nu isi mai permit sa creasca atatia porci cati cresteau odata…". Emise de un tanar cu pretentii, candidat la generatia de refacere a tarisoarei noastre, spusele au ramas acolo , de unde au plecat, intr-o minte de paie inchisa intr-un discurs uscat si teapan.
Fara a aduce vreun elogiu contemporaneitatii, prefer sa ma bucur de libertatea de a cauta, a alege si a incerca si ma simt mult mai bine intr-o lume nedefinita, decat intr-un bloc de gheata pe o mare fara fund.